Iulian Padurariu | MARKS

MENU

Iulian Padurariu

Iulian Padurariu

Director de marketing în companii importante românești ca Policolor, Murfatlar sau TVR, partener Trout & Partners pentru birourile din București, Chișinău și Viena. Experiența sa numără 11 premii Effie, start-up-ul și dezvoltarea unor agenții de advertising importante și lansarea și poziționarea unor branduri cunoscute românești. În echipa Marks, Iulian Pădurariu activează ca și consultant de marketing asociat.

Iulian este un om care gândește simplu. Îi reușește asta fără efort. Tocmai datorită acestui fapt el spune că n-a muncit decât o singură dată-n viață, atunci când a prăjit cartofi la McDonald’s la Piața Unirii. De atunci a făcut totul cu pasiune.

După ce a lucrat timp de 7 ani ca și angajat în companii românești, în 2005 a deschis la București biroul de consultanță al rețelei prezidate de Jack Trout, unul dintre cei mai renumiți strategi de business. Din 2008 coordonează activitatea Trout&Partners pentru Europa Centrală și de Est, de la biroul din Viena.

Încă păstrează legătura cu România, atât pentru clienții Marks, cât și pentru prieteni și familie, dar și pentru a susține diferite discursuri sau workshopuri în cadrul unor proiecte educaționale precum Business Design Academy sau Outliers Lab.

Iulian iubește muzica pe care nu numai că o ascultă, dar o și mixează. Și fiindcă locuiește în Austria a dezvoltat o dulce dependență de sporturile de iarnă pe care le practică pentru a se relaxa.