Daca vrei sa ma respingi, spune-mi direct | MARKS

MENU

Daca vrei sa ma respingi, spune-mi direct

Articole

Lucy Kellaway, în Financial Times, 22 Ianuarie 2012

În decembrie anul trecut, Elly Nowell a susţinut un interviu pentru a fi admisă la Colegiul Magdalen, Oxford. Vroia să studieze dreptul. Însă când a ajuns acasă, a scris o scrisoare către instituţie. Textul începea cam așa: “Regret să vă informez că îmi voi retrage cererea”, a scris ea. “Îmi dau seama că s-ar putea să fiţi dezamăgiţi de această decizie, dar aţi fost în concurenţă cu multe universităţi foarte bune şi în urma interviului mă tem că nu îndepliniţi standardul universităţilor pe care le voi lua în considerare pentru mai departe.”

Această fată de 19 ani m-a învăţat două lucruri importante despre scrisorile de respingere. În primul rând m-a învățat cât de bine funcționează în direcţia cealaltă: de la candidat la intervievator. Atunci când cei lipsiți de putere resping pe cei care au putere, sufletul devine mai împăcat și acțiunea capătă sens și din punct de vedere tactic. A părăsi un iubit care se complace într-o relație este o mișcare tactică venerabilă; nu văd de ce acelaşi lucru nu ar putea să funcționeze și în cazul joburilor sau al admiterii la universitate. Dacă există cineva isteț în facultatea de drept de la Magdalen, va regreta cu siguranță această fată vitează, amuzantă, care a refuzat locul. (Deşi mă întreb dacă dreptul, cursul cel mai plictisitor dintre toate cursurile, ar fi fost potrivit pentru ea.)

În al doilea rând, domnișoara Nowell dezvaluie ce formă patetică de comunicare este această scrisoare. Lipsită de sinceritate, caracterizată de brutalitate. Există doar un singur fel de a scrie aceste lucruri, folosit de către toate organizaţiile de pretutindeni, şi conţine trei paragrafe care sună cam așa: “Vă mulţumim pentru interesul dumneavoastră în….”, “Am avut un numar record de candidaţi cu înaltă calificare şi regretam că…” și apoi, un final optimist: “Vă dorim toate cele bune pe viitor.”

Toate cele trei elemente de mai sus sunt șocante; în loc să amortizeze lovitura, o intensifică. În primul rând, dacă esti respins, nu vrei să ți se mulțumească pentru “interes”. Nu este reconfortant să ştii nici câţi alţi solicitanţi au mai existat. Iar cel mai rău dintre toate este că nu se cade să urezi multă baftă pe viitor celui pe care tocmai l-ai respins.

Atunci când exprimi respingerea în cuvinte, mai puțin înseamnă mai mult. Atunci când unul dintre copiii mei a fost respins de la o universitate a fost mai puţin supărător să vedem scris cuvântul RESPINS în formularul de cerere on-line, decât să citim scrisoarea care a sosit câteva zile mai târziu, cu vestea proastă ambalată în false urări de bine.

Cât de tare, m-am gândit când am auzit prima dată de acest lucru. Dar apoi am citit un blog al unui scriitor care primise aceeași scrisoare de foarte multe ori și de fiecare dată o considera orice altceva, numai fermecătoare nu. Ideea este că nicio scrisoare standardizată nu poate atenua vreodată o lovitură. Respingerea este respingere şi doare.

S-ar putea crede că au existat moduri mai frumoase de a spune nu. Howard Junker, fondatorul revistei literare ZYZZYVA obișnuia să trimită înapoi poveștile celor ce-i scriau, însoțite de o scrisoare care începea așa: “Dragă scriitorule, te rog, iartă-mă pentru returnarea scrierii şi pentru lipsa comentariilor. Aş vrea să pot face ceva pentru a mă revanșa, dar nu cred că unele observaţii ar ajuta cu adevărat”. Și a scris apoi de mână: “Mergi înainte! :)”

Într-adevăr, uneori o respingere brutală este mai bună. Antony Sher descrie scrisoarea primită de la Academia Regală de Artă Dramatică, în care era scris: “Nu numai că aţi eşuat la audiţie şi nu vrem să încercaţi din nou, dar noi recomandăm în mod serios să vă gândiți la o profesie diferită”.

În mod similar, cu aproximativ 30 de ani în urmă, un coleg de-al meu a aplicat pentru un loc de muncă la The Economist și a primit o scrisoare de respingere de la secretarul editorului care îi solicita să nu mai contacteze editorul din nou. Așa o grosolănie nu poate decât să facă destinatarul să exclame “Du-te dracului!”.

Singura scrisoare de respingere cu valoare este una care prezintă motive. Angajatorii nu dau aproape niciodată motive pentru care resping, de teama de a nu fi dați în judecată, sau pentru că nu doresc să intre într-o dispută, sau pentru că procesele lor de angajare sunt atât de încurcate încât nici ei nu ştiu explicaţia în sine.

Cea mai bună scrisoare de respingere pe care am primit-o conţinea un motiv pe care nu îl voi uita niciodată. Am scris-o d-lui Ivan Sallon, redactor la Sunday Telegraph și îi solicitam un loc de muncă. El a răspuns spunând că nu aveau posturi vacante şi a continuat: “Pot să vă ofer un sfat? Atunci când aplicați pentru un loc de muncă, scrieți corect numele destinatarului.” Scrisoarea a fost semnată de Ivan Fallon.

Sursă articol, aici.