Antreprenorizarea | MARKS

MENU

Antreprenorizarea

Articole

Dispariția iobăgiei moderne sau eradicarea ordinii statale așa cum o știm.

de Iulian Pădurariu

Ideea asta mi-a venit așa ca o revelație a anului. Dacă stau să calculez, cred că îmi câștig singur existența de mai bine de 20 de ani, odată cu fuga mea de confortul orașului natal. Am făcut asta pentru a deveni unul dintre primii studenți ai Facultății de Management de la ASE-ul economiei de piață. Și cât de frumos își descrie Academia pe site-ul propriu acel moment: “Odată cu trecerea la economia de piață, s-au produs modificări radicale în conținutul procesului de învățământ. Ca urmare, toate disciplinele încadrate în catedra de Management au fost direcționate și coordonate în direcția reflectării cerințelor impuse de complexitatea etapei de tranziție spre economia liberă, de piață”.

De-a lungul timpului am gustat din plin această complexitate. Cred că am fost unul dintre primii distribuitori neautorizați de deodorant 8×4, de săpun Camay, sau de ceasuri Casio cu 7 melodii. Cam după 2-3 ani de instabilitate antreprenorială, norocul mi-a surâs și am ajuns angajat la americani. Din nou cred că vorbesc despre unul dintre primele birouri “open space” din România, cu mașină de serviciu VW 1.9TDi, diurne pentru deplasări în State sau cămăsi albe decontante de către corporație. Mi s-a părut un vis. American, la propriu.

Cu toate aceste avantaje, am cedat. Psihic, înainte de orice. Am făcut repetitiv aproximativ același lucru pentru vreo 4 ani, de la bugetare, prezentări (la început pe transparențe și mai apoi în .ppt), controlul bugetării, la refacerea bugetării, refacerea prezentărilor șamd. O alergare în cerc pe care nu o realizezi atunci când o faci, dar pe care simboliștii ar asocia-o cu lipsa progresului, lipsa direcției, haos și chiar cu senzația de alienare.

Un impuls cred că mai degrabă legat de supraviețuire a speciei, decât de logica momentului, m-a aruncat în afara cercului corporatist. Au urmat o serie de proiecte mai mari sau mai mici, impreuna cu organizații mai mari sau mai mici. Unul dintre cel mai longeviv, întins pe 7 ani, a fost implicarea în susținerea sectorului antreprenorial din România, alături de Banca Transilvania. Inevitabil, antreprenorul din mine a fost atât sursă de inspirație, cât mai ales banc de probe în ce privește metodele mai mult sau puțin posibile, dorite, anticipate sau surprinzătoare pentru a susține acest domeniu.

Mai întâi guvernele, (iar apoi și băncile) din întreaga lume recunosc că spiritul antreprenorial poate transforma economiile lor. Cu câteva excepții (printre care și Rwanda, dacă vă vine să credeți, sau Chile – unde cred că am descoperit singurul prim-ministru din lume care citează din Peter Drucker) prea puține guverne transformă aceste gânduri bune în ceva mai serios decat bullet-uri în campanii electorale.

Vorbind de Drucker, eu l-aș considera nu numai părintele managementului modern, dar și vizionarul ideii de antreprenorizare. În lucrarea sa Innovation and Entrepreneurship, înca de prin 1985 ne sfătuia că la nivel de societate “avem nevoie de a încuraja obiceiurile de flexibilitate, de învățare continuă, și de acceptare a schimbării ca fiind normale și pe care să le luam ca pe oportunitați – atât pentru instituții, precum și pentru persoane fizice”. Așa cum sunt ele în ziua de astăzi, eu nu cred că vreodată “statul” sau guvernele vor face ceva mai serios în prinvința susținerii spiritului antreprenorial.

Prin definiție, așa cum o vede Franz Oppenheimer în lucrarea Der Staat – Statul, originile sale și apariția sa (1913) statul este un organism politic impus de către un grup de învingatori, pentru a se apăra de revoltele interioare și atacurile din afară, urmărind exploatarea economică a învinșilor de către învingători. Nimic mai simplu! “Niciun stat primitiv cunoscut în istorie nu a originat într-un alt mod”.

Antreprenorii sunt cei “învinși” în această ecuație. Ei niciodată nu vor fi ajutați de către “învingători”. Ei sunt niște “misfits”, cum frumos îi numea Jobs pe cei ce au curajul de a gândi altfel. “Niște inadaptați, niște rebeli, niște scandalagii, niște dibluri rotunde în găuri pătrate”. Niciodată “învingătorii” nu îi vor ajuta, ci practica ne arată chiar contrariul. (Apropos, mâna sus cei care NU au avut o poprire pe cont în partea a doua a acestui an electoral. E cineva?)

Ca în multe alte probleme aparent fără rezolvare, sunt convins că soluția trebuie să vină din interior. Aici e de fapt revelația anului în ce mă privește. Soluția pentru “susținerea spiritului antreprenorial” este antreprenorizarea în sine. Antreprenorizare la nivel de conștiință în primul rând. Fiecare dintre noi trebuie să fim suficient de nebuni să credem că putem schimba lumea. Pentru că noi o vom schimba, într-adevăr. Să ne autoeducăm și apoi să ne educăm copiii în acest spirit.

În societatea tradițională se considera că învățarea se termină odata cu adolescența sau, cel mai târziu, cu intrarea în maturitate. Ceea ce s-a învățat e bun învățat și trebuie aplicat neschimbat tot restul vieții. În general. Sigur că există și excepții. Dar soluția trebuie să ducă în general excepțiile.

Statul are nevoie de noi proști și fără curaj. Statul ne dă dreptul ca după terminarea studiilor să aplicăm pentru ajutor de șomaj. Da, se poate argumenta că e un stat “social”, e bine așa. Dar bine pentru cine? Învinsul se bucură la ciorba caldă, pleacă capul și prin asta confirmă statului poziția de “învingător”.

Mai departe educatorii. Sunt ei printre cei învinși sau printre învingători? Sunt ei deschiși la educarea lor, proprie, înainte de orice? Pot accepta că educația nu este doar pentru tineri, iar acestă provocare să fie de fapt cea mai mare oportunitate a societății pentru a se reinventa?

Întorcându-mă la Oppenheimer (care a murit în 1943), el vedea nazismul și bolșevismul ca reprezentând ultima suflare de a reînvia tirania antică, statul “învingătorilor”. El spera că prăbușirea lor ar oferi preludiul către o epocă cu adevărat liberală. Încă nu s-a întâmplat, însă mă bucur să văd un curent din ce în ce mai puternic de antreprenorizare a societății, atâta vreme cât extrem de mulți tineri fug de sclavia corporatistă sau guvernamentală către libertatea ideilor în care cred. Puterea atomizată a acestor “învinși” înainte de naștere o va putea depăși pe cea a statului odată cu colaborarea, cu “socializarea” către un țel comun: evoluția organizării societății. Atingerea unui obiectiv de “mai bine” pentru întreaga rasă umană, nu doar pentru “învingători”.

Chiar daca Philippe Ardant spune în “Institutions Politiques Et Droit Constitutionnel“ că statul este “forma normală de organizare a societății politice”, eu aș spune că statul nu este altceva decât un “misfit”, un inadaptat, un scandalagiu, un dinozaur ce va dispărea odata cu antreprenorizarea societății. Este doar o problemă de timp până când, de exemplu, am putea alege cui anume plătim taxe și impozite. Eu vreau să pot alege cui să plătesc taxe și impozite, nu vreau să mi se impună un administrator atât de incompetent ca cel numit “stat”. Vreau să învăț de la cei mai buni, nu de la cele doua-trei școli mai de doamne-ajută ale statului. Vreau să mă tratez la cei mai buni, nu la stat sau la privat. Și tot așa, fiecare își poate imagina antreprenorizarea ca antiteză a orânduirii actuale, ce poate genera eficiență și progres.

Așadar avem de gândit, ajutați puțin și de Peter Drucker: “The emergence of the entrepreneurial society may be a major turning point in history”.